DETS s.Centru într-o perioadă de timp scurtă a realizat multe lucruri frumoase în instituțiile de învățămînt din sector. Cu cîteva zile înainte de Anul Nou și colectivul IET nr. 92 a fost plăcut surprins, deoarece în aceste zile s-au soluționat unele probleme cu care se înfrunta instituția. Au fost instalate camere video de supraveghere pe teritoriul instituției, blocul alimentar a fost suplinit cu o mașină electrică pentru aluat, dormitorul unei grupe de copii a fost dotat cu pătucuri noi, conform cerințelor. În timpul apropiat urmează să înfăptuim împreună cu Direcția sectorului și alte lucruri importante pentru copiii noștri.
Dorim să mulțumim conducerii Direcției sectorului Centru pentru receptivitate și atenție la solicitările noastre, pentru ajutorul acordat, susținere și înțelegere. Ne bucură mult și simțim sprijinul D-lor în munca pe care o depunem, pentru crearea condițiilor mai bune în educarea copiilor. Suntem siguri, că pe viitor, cu eforturi comune, vom schimba opinia societății despre instituțiile de învățămînt preșcolar.


